„Săptămânile trecute colegii noștri din Tecuci au intervenit la o serie de apeluri 112, însă la două dintre ele au plecat îngândurați. Le rămăsese în minte imaginea copiilor a două familii. Atunci și-au spus că îi vor vizita cât de curând, iar acel curând a venit astăzi, în prag de Crăciun, știind că ei se vor bucura de atenția jandarmilor.
La intrarea în serviciu, după instructajul misiunilor, au stabilit ca pe timpul patrulării să treacă pe la copiii celor două familii, pentru a le duce câteva dulciuri, fructe și alimente pentru sărbători. Au stabilit ca sacoșele să fie pregătite de către cei aflați în timpul liber, iar ei le vor prelua ulterior.
Sacoșele odată pregătite abia așteptau să fie duse celor mici, așa că jandarmii le-au transportat în graba cea mai mare. Surpriza pe care au avut-o copii a fost mare întrucât, de această dată, jandarmii nu au venit în urma unui apel, ci pentru a le aduce câteva mici daruri de sărbători.
Bucuria se putea citi pe chipul lor, la fel cum se putea citi și aprecierea pentru gestul colegilor noștri.
Îi felicităm și noi pentru gestul lor și le dorim misiuni ușoare, fără evenimente.”, a transmis Jandarmeria Galați.