14.8 C
Galați
sâmbătă, 11 octombrie, 2025

În vârstă de 25 de ani, Bianca și-a găsit sfârșitul tragic în urma unui accident de circulație, care a avut loc pe o șosea din Galați, între localitățile Piscu și Vameș

Stiri de citit

În vârstă de 25 de ani, Bianca și-a găsit sfârșitul tragic în urma unui accident de circulație, care a avut loc pe o șosea din Galați, între localitățile Piscu și Vameș. La volanul mașinii se afla chiar tânăra, care de meserie era asistentă medicală.

Bianca a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind astfel partea carosabilă, ulterior răsturnându-se.

Tânăra a fost aruncată în afara mașinii, fiind prinsă sub cupola autovehiculului, acolo unde și-a găsit și sfârșitul.

Cadrele medicale ajunse la fața locului au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața, însă din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru tânăra de 25 de ani, fiindu-i astfel declarat decesul.

 „Dumnezeu sa o ierte! Nu se poate asa ceva, cum să moară, Doamne”, „Vai ,nu-i adevărat doamne!Dumnezeu sa aibă grija de ea. Nu pot sa cred asa ceva!”, „Dumnezeu sa o odihnească în pace condoleanțe familiei greu încercate drum lin suflet bun”, „D-zeu sa o odihnească în pace trist dureros de trist”, „Dumnezeu să te odihnească în pace Bianca, condoleanțe familiei”, „Dumnezeu sa te ierte suflet bun”, „Drum lin spre stele… cea mai frumoasa stea din cer vei fii tu.. sa luminezi si sa le dai putere părintilor tai.. de multe ori viața ne lasa muți fara cuvinte”, „”Cand îngerii din cer sunt bolnavi, Dumnezeu cheamă medici de pe pământ să-i lecuiască! Odihna veșnică”, „Dumnezeu sa o odihnească în pace, fata frumoasa”, „Sincere condoleanțe familiei greu încercate. Dumnezeu să o ierte pe Bianca Bia o fată cu chip de înger.nu am cuvinte să mai adaug nimic. Regrete eterne”, „Nu se poate așa ceva nu pot crede Dumnezeu sa o aibă in paza”, „Este trist și foarte, foarte dureroasă această plecare timpurie în Împărăția lui Dumnezeu! Îngerii să-i lumineze calea și să o așeze în rândul celor drepți! Dumnezeu să o odihnească în pace!” „Copil frumos, cuminte cu un destin frânt,într-o clipă.”, sunt doar câteva din mesajele postate de cei dragi.

Publicitatespot_img
Publicitatespot_img

Ultimele articole