17.1 C
Galați
vineri, 10 octombrie, 2025

Accident feroviar mortal

Stiri de citit

La data de 28 septembrie 2025, ora 21:45, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Tecuci au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un tren a accidentat mortal o persoană, în zona Punctului de Oprire Malu Alb.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, persoana accidentată a fost identificată, fiind vorba despre un bărbat, de 36 de ani, din comuna Drăgănești, județul Galați.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cadavrul bărbatului a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a petrecut evenimentul.

Sursa: IPJ Galați

Sursa foto: digi24.ro

Publicitatespot_img
Publicitatespot_img

Ultimele articole